Primaria Comunei
Ţepu
- Judeţul Galaţi -

Stimati concetateni 

In calitate de primar al comunei Ţepu, judetul Galati, adresez bun venit tuturor vizitatorilor site-ului primariei nostre. Prin intermediul acestui site dorim sa oferim o imagine de ansamblu asupra comunei noastre si consideram ca cei interesati vor putea primi informatii de pe site-ul nostru despre administratia publica, unitatile de invatamant, cultura, mediul socio-economic etc. 

Va multumesc in numele tuturor cetatenilor pentru ca ati avut curiozitatea si dorinta de a afla cat mai multe despre noi, si sper ca veti putea gasi si oportunitati de afaceri, asigurandu-va cu responsabilitate de existenta unei administratii publice locale, deschise si transparente. De asemenea propun tuturor celor interesati sa ne viziteze si sa descopere frumusetea locurilor din comuna noastra. 

Primar 

Rugină Călin

Comuna Ţepu

Comuna Ţepu este situată în partea de N-V a judeţului Galaţi şi este constituită, conform actualei legi de organizare administrativ-teritorială, din două sate: satul Ţepu, satul Tepu de Sus şi cătunul Berheci. Satele comunei sunt străbătute de drumuri comunale care asigură legăturile pe direcţiile Tecuci-Galaţi şi Tecuci-Bârlad; prin DC 76 se asigură legătura satului Ţepu de S cu DN 24, respectiv municipiile Tecuci şi Galaţi în S şi municipiul Bârlad în N. 

Se învecinează la E cu comuna Gohor, la S cu Munteni, la V cu comunele Nicoreşti şi Buciumeni, iar la N cu comuna Brăhăşeşti. Cel mai apropiat centru urban este municipiul Tecuci, aflat la distanţa de cc. 20 de km de comuna Ţepu. Jumătatea sudică a teritoriului administrativ al comunei Ţepu este situată în Câmpia Tecuciului, iar partea de N, N-V este situata in zona colinară, respectiv Colinele Tutovei. 

Reţeaua hidrografică este constituită din râul Berheci, cel mai poluant afluent al Bârladului. În partea de N, N-V se afla Lacul vechi, un lac de dimensiuni reduse. Teritoriul comunei Ţepu aparţine sectorului de climă temperat –continentală. Iernile sunt aspre, verile mai puţin fierbinţi. Predomină vânturile din sectoarele N, S, N-V. Precipitaţiile atmosferice înregistrează valori reduse, în general, între 400-500 cm3/ha. Comuna Ţepu face parte din zona seismică B, având coeficientul seismic Ks=0,25 şi perioada de colt Tc=1,5 sec.

Scurta istorie a comunei Ţepu

Din punct de vedere istoric, pe actuala rază a comunei Ţepu s-au descoperit unelte de silex (dălţi, răzuitoare, lame de cuţit) care atestă o îndepărtată şi neîntreruptă prezenţă umană din paleoliticul superior şi până în zilele noastre. Aşezarea paleolitică din via de la Cernica (punctul Gârneaţă), aşezările neolitice de la Izvoare, Fundătură, Ursoi, Râpa Carpenilor, Şipote şi Valea Mâţului, continuate de aşezările dacice de la Pisărea, Izvoare şi Dealul Stâlpilor, constituie mărturii ale existenţei primelor forme de organizare socială din epoca veche (comuna primitivă) şi epoca dacică. 

Adăugăm cu mândrie faptul că cele mai multe descoperiri au fost rezultatul cercetărilor minuţioase ale regretatului profesor de istorie, Ioan Basoc, în comuna noastră. Domnul profesor Ioan Basoc a fost primul care a semnalat faptul că de pe cursul mijlociu al Prutului provenea cremenea necesară confecţionării uneltelor, contribuind astfel la întregirea cunoştinţelor despre istoria străveche a acestor locuri.O dovadă a continuităţii neîntrerupte de locuire pe aceste meleaguri, o constituie aşezarea prefeudală (sec. X-XII) de pe valea Ipoteşti şi apoi aşezările feudale de la Izvoare (valea Cernica şi Dealul Stâlpilor) întemeiate pe locul fostelor aşezări dacice, mai sus menţionate şi atestate documentar la data de 15 octombrie 1491, într-un hrisov, emis de înaltul divan al Moldovei, prin care Ştefan cel Mare confirmă lui Marcu Spătarul, satul Cernica pe Berheci. În acest hrisov sunt consemnate şi satele Itovăeşti (astăzi Brăhăşeşti) şi Româneşti (mai târziu Ipoteşti). 

La 4 octombrie 1654, Anghel al II lea Armaş este împuternicit să-şi aleagă o parte din satul Ipoteşti ce este pe gura Berheciului dinspre apus, ocină şi moşie dinspre moşul său Năbădaico Vornic (mare vornic al Moldovei de Jos). 

La 18 mai 1671, căpitanul Florea, soţia sa Smaranda şi fiul său Alexandru au cumpărat a treia parte din satul Româneşti, cu precizarea că acum se numeşte Ipoteşti. Într-un act din 17 iulie 1804 - când răzeşii din Ipoteşti îşi vând moşia - se menţionează că o parte din moşie se numeşte ,,Românescul". Toponimul ,,Româneşti" se păstra şi la 3 octombrie 1823 când răzeşii de pe această moşie dau mărturie că banul Tănase Feştilă are dreptul să stăpânească o parte din moşia Cernica, după strămoşul său Florea. Nu cunoaştem împrejurările în care s-a trecut de la numele Româneşti la cel de Ipoteşti. 

În secolul XVIII teritoriul Ţărilor Române intră în sfera desfăşurării unor operaţiuni militare de mari proporţii, pentru reîmpărţirea imperiului otoman cu urmări dramatice pentru bieţii locuitori. La aceste suferinţe provocate de război şi soldate cu pustiirea multor sate şi răpirea Bucovinei de către Austria, se adaugă şi invazia distrugătoare a tătarilor din toamna anului 1759, în ţinuturile din Moldova de Jos. În faţa acestor pustiitoare invazii, locuitorii din satele Ipoteşti şi Cernica şi-au părăsit vetrele străbune şi s-au retras in locuri mai ferite şi mai sigure, adăpostite de codrii seculari - cei mai buni fraţi şi apărători ai năpăstuiţilor români. 

După invazia tătarilor din anul 1759 şi războiul ruso-turc 1768-1774, purtat în sudul Moldovei şi încheiat cu tratatul de la Kuciuk-Kainargi cele două sate Ipoteşti şi Cernica au încetat a mai figura în documente, hărţi, evidenţa Cancelariei domneşti sau condicele Visteriei Moldovei. 

Ce s-a întâmplat? Locuitorii din satul Cernica s-au retras în satul Brăhăşeşti (fost Itovăeşti), iar cei din satul Ipoteşti s-au retras spre vest pe cursul superior al văilor Ipoteşti şi Valea Mâţului, întemeind satele Ţăpu de Gios şi Ţăpu de Sus –denumiri consemnate in recensământul populaţiei din Moldova-efectuat sub ocupaţie rusească, la ordinul generalului rus Rumeanţev, în 1772-1774 şi pe harta Moldovei, întocmită sub aceeaşi ocupaţie. În recensământ se precizează suma caselor (gospodăriilor) egal cu 27 şi numele capilor de familie (27 la număr) din care 25 birnici, un preot- popa Petrea şi un nevolnic- Filip, rotar. Nu cunoaştem împrejurările şi data aproximativă când cele două sate, renăscute din satul Ipoteşti au primit numele de Ţăpu (mai târziu Ţepu). 

Legende au fost multe, nu e momentul şi nici locul să le consemnăm, dar, ca orice legendă, ele constituie un punct de plecare spre descoperirea adevărului. Informaţiile furnizate de documente ne îndreptăţesc să susţinem următoarele: 

1. Satul Ţepu s-a înfiripat în a doua jumătate a secolului XVIII pe vechea moşie ,,Româneşti" sau ,,Românescul" – toponime păstrate până pe la 1823 aşa cum s-a arătat mai sus. Opinia unor locuitori, din cele două sate cu numele de Ţepu, că cel mai vechi şi mai popular ar fi fost Ţepu de Sus este infirmată de documente. La recensământul din 1775 este cosemnată o singură localitate cu 3 numele de Ţăpul, cu 27 de gospodării, deşi pe hartă sunt consemnate ambele sate (probabil Ţăpu de Sus cu statut de pricut = cătun al satului Ţăpu de Jos). În condica Visteriei Moldovei din anul 1846 apar ambele sate: Ţepu de Jos –sat de răzeşi cu 71 birnici , iar Ţepu de Sus –sat de răzeşi cu 15 birnici şi 2 scutiţi de bir. Celor din Ţepu de Jos le revenea 5,77 lei/cap de locuitor, iar celor din Ţepu de Sus numai 4,15 lei/cap de locuitor. Menţionăm, de asemeni, că din cele 23 localităţi din Ocolul Berheci-ţinutul Tecuci, locuitorii din Ţepu plăteau cel mai mare bir, cu precizarea că aliverişul (venitul) lor provenea din vii şi loc de hrană în destul. 

2. Satul Ţepu de Jos s-a întemeiat pe moşia Ipoteşti şi va purta acest nume până la jumătatea secolului XIX. Într-un document din 19 iulie 1787 se menţionează că neamurile Miculeşti şi Văceşti din Ipoteşti se judecau cu neamul lui Botin-din Brăhăşeşti – pentru un loc din matca Berheciului. Într-un act din 17 iulie 1804 se face menţiunea că răzeşii din Ipoteşti îşi vând moşia, cu precizarea că o parte din moşie se numeşte ,, Românescul". In anul 1823 vistiernicul Petrache Sturdza cumpără jumătate din moşia Ipoteşti, făcând schimb cu Ilie Stupul-cămăraş-dând acestuia în loc moşia Văleni din fosta comună Burdusoci. În anul 1842 iulie 26 diaconul Vasile Chiscop, obştesc vechil (administrator) al răzeşilor de pe moşia Ţăpul sau Ipoteşti, se adresează Înaltei Logofeţii de la Iaşi pentru redeschiderea procesului, împotriva boierilor Constantin şi Iordache Stupul, în vederea răcumpărării moşiei vândute în anul 1823. Un alt document precizează că în anul 1850 răzeşii din Ipoteşti reuşesc să-şi răscumpere moşia plătind boierilor (fraţilor) Stupu suma de 5900 de galbeni (sumă împrumutată de la tatăl lui Costache Negri). După 1850 documentele consemnează numai numele de satul Ţăpu de Jos şi Ţăpul de Sus. În amintirea locuitorilor mai vârstnici, toponimul de Ipoteşti este bine cunoscut şi a fost atribuit cooperativei de credit (băncii populare) înfiinţată în anul 1914. 

Legile vremii se înăspreau mai mult , mereu în defavoarea ţăranilor. Acest fapt i-a determinat să se răscoale. Astfel, răscoala din 1907 a fost susţinută şi de locuitorii satului Ţepu, având în frunte pe Nicolae Buzănchi şi Nicolae Ghirău. Ţăranii din Ţepu doreau distrugerea conacelor moşierilor Anton Cincu şi Nistor Cincu. Dar, conducătorii răscoalei au fost seceraţi de gloanţele soldaţilor. La izbucnirea răscoalei, primar al comunei Ţepu, sub guvernul conservator era moş Şerban Chiscop înlocuit apoi de liberalul moş Nicolae Concită. Au urmat pierderile cauzate de războiul balcanic şi catastrofa naturală-grindina, care a distrus complet semănăturile ţăranilor; de parcă nu erau destule, începe şi primul război mondial, 1916-1918. Mari au fost neajunsurile şi suferinţele celor rămaşi. Au suportat şi cavaleria rusească, dar au primit şi refugiaţii din Muntenia şi Oltenia care s-au îngrămădit în casele satului bătrân şi milos, pentru cei de un neam şi sânge. În aşa aglomeraţie a izbucnit nemilosul tifos exantematic care a secerat cca. 700 de vieţi, la care s-a adăugat şi râia şi păduchii. 

În timpul celui de-al doilea război mondial, locuitorii satului au fost evacuaţi, pentru că în sat se stabilise cancelaria cartierului general al armatei ruseşti (spre sfârşitul războiului). Populaţia s-a retras în pădurea Cernica şi prin satele vecine. La întoarcerea 4 în casele lor, nu au mai găsit nimic din ce au lăsat. Obişnuiţi cu pierderile, ţepenii şi-au refăcut gospodăriile prin muncă. 

Menţionăm faptul ca în primul război mondial au căzut la datorie 109 ţepeni, iar în timpul celui de–al doilea război mondial 52 ţepeni. În cinstea celor ce s-au jertfit, satul a ridicat două monumente, chiar în centrul comunei. 

Revenind la perioada de după august 1944, menţionăm faptul că în comună, exact la 1 Mai 1950, ia fiinţă CAP ,,1 Mai" Ţepu , cu un număr de 40 de familii şi o suprafaţă de 99 ha. Preşedinte a fost ales Costin C. Vasile. În anul 1971, găsim ca preşedinte pe Ţuchel Constantin, contabil- dna Chiscop Elena şi inginer -şef pe dl Ranga Mircea. La acea dată, la CAP lucrau 736 braţe de muncă, pe o suprafaţă de 2966ha. Dispar casele pipernicite, insalubre. Lumina electrică, radioul, televizorul, automobilul schimbă viaţa satului, astfel ca în anul 1977, comuna Ţepu primeşte distincţia ,,Ordinul Muncii Clasa I" prin decret prezidenţial. După apariţia Legii 18/1999, 81% din suprafaţa agricolă a revenit foştilor proprietari. S-au împroprietărit cu 0,50 ha teren arabil şi ţăranii care au lucrat ani de zile la CAP şi nu aveau pământ. Menţionăm că diferenţa de teren agricol se află în posesia IAS Tecuci. Menţionăm faptul că pământul bogat al comunei Ţepu ascunde şi rezerve de hidrocarburi, petrol, gaze asociate, gaze libere în exploatare de către OMV PETROM Buzău.